Captură record în Ilfov: șaptezeci de tone de articole pirotehnice

Captură record în Ilfov: șaptezeci de tone de articole pirotehnice
Publicat: 30/12/2015, 17:41

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ilfov au făcut, miercuri, controale pentru depistarea persoanelor care dețin și comercializează produse pirotehnice, potrivit unui comunicat al IGPR.

Astfel, în municipiul București, la sediul unei societăți comerciale, care aparține unui bărbat de 59 de ani, au fost descoperite 70 de tone de materiale pirotehnice, din clasele I- IV, în valoare de 400.000 de euro.

În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal pentru desfășurare fără drept de orice operațiuni cu articole pirotehnice și comercializarea fără drept către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate, pentru a fi utilizate de către pirotehniceni, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și fals în declarații. De asemenea, articolele pirotehnice au fost indisponibilizate, pentru cercetări, mai arată sursa citată.

„Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articole pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor și mediului. Din motive de ordine și siguranță publică, se interzice deținerea, utilizarea și/sau vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice din categoriile F2, F3 și F4, acestea fiind destinate utilizării de către pirotehnicieni”, au precizat reprezentanții IGPR.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
România a fost lovită de un cutremur azi-noapte! Unde s-a resimțit seismul și ce magnitudine...
Ele îi ţin în formă pe jucătorii de la Naţionala României. Clasamentul celor mai frumoase...
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
A DISPĂRUT comoara României. Totul a ajuns la STRĂINI
Roxana Vancea, fosta asistentă de la „Neatza”, revine în televiziune
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Sărbătoare mare în familia Ancăi Țurcașiu! Vedeta a devenit bunică: ”Sunt cea mai fericită de...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
DESCOPERĂ.ro, cel mai citit site de Educație și Știință și Tehnologie din România!
×